Campionul mondial Cafu, în vizită la Academia Hagi

Am primit cu bucurie vizita, la Academie, a unuia dintre marii campioni din fotbal, dublul campion mondial Cafu (Marcos Evangelista de Moraes). Un excelent prilej de a discuta despre modul în care putem dezvolta fiecare proiect în care sunt implicați copiii, dar și de a ne aminti de multele momente speciale din cariera de jucători.

Cafu – ”A fost fantastic să-l întâlnesc pe Hagi, aici la Academia pe care a înființat-o din resurse proprii, pentru a le oferi celor care iubesc și practică fotbalul condiții dintre cele mai bune. Nu a fost numai un jucător de fotbal, ci este și cineva căruia îi pasă de oameni, care dă înapoi câte puțin din ce fotbalul i-a oferit. Dumnezeu ne-a dat o oportunitate și eu îi ajut pe copii prin fundația mea, iar Hagi aici, unde s-a născut. Este fantastic ce reprezintă la nivel mondial, că am văzut un astfel de jucător, noi cei pasionați de fotbal”